Un indicator care măsoară gradul de îndatorare la nivel mondial a crescut în primul trimestru al acestui an până la aproape 305.000 de miliarde de dolari, iar creșterea costului serviciului pentru această datorie declanșează îngrijorări cu privire la tensiunile din sistemul financiar, arată un raport al Institutului Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters.
Ponderea ratelor la creditele noi în venituri a scăzut cu o cincime după ce Banca Națională a României a introdus o limită maximă pentru gradul de îndatorare aferent debitorilor persoane fizice începând cu ianuarie 2019.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că dinamica creditului este în scădere în principal ca urmare a limitării gradului de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice începând cu acest an.
Banca Națională a României a impus un grad maxim de îndatorare pentru creditele acordate începând cu acest an și efectele se văd deja din primele luni de aplicare. Ponderea ratelor în veniturile persoanelor fizice a scăzut substanțial, însă a scăzut și dinamica creditării. Viceguvernatorul Liviu Voinea spune că e prea devreme ca BNR să se pronunțe pe această evoluție, însă Raportul de stabilitate financiare pe care l-a prezentat menționează ca semnal pozitiv temperarea creditării.
Gradul de îndatorare al Globalworth, proprietarul de sedii de firmă la care stau în chirie aproape toate multinaționalele din România, a crescut peste ținta grupului, stabilită la 40%, dar investitorul se angajează să își majoreze capitalul pentru a reduce indicatorul. De anul trecut, compania fondată în România de Ioannis Papalekas își obține cele mai multe venituri din Polonia.
Dinamica creditului a încetinit pe aproape toate componentele în primele două luni din 2019, confirmând tendința din ultimele câteva luni. După o lună ianuarie slabă, datele pe februarie arată o revenire ușoară pe creditele de consum în lei și o stabilizare pe cele pentru locuințe. Pe de altă parte, împrumuturile pentru companii au scăzut. Peste răcirea dinamicii economice, de la începutul anului pe sistemul bancar a venit și taxa pe active, peste care se adaugă și limitarea administrativă a gradului de îndatorare pentru persoanele fizice.
Creditul acordat de bănci a crescut în ianuarie, prima lună după intrarea în vigoare a restricțiilor privind gradul de îndatorare, dar și a OUG 114, care introduce taxa pe activele bancare. Soldul împrumuturilor pentru consum a scăzut pentru a doua lună consecutiv și cele pentru locuințe rămân pe o dinamică în răcire. Situația împrumuturilor pentru companii arată mai bine, cu o accelerare pe componenta în valută.
Modificările BNR la regulamentul de creditare a persoanelor fizice, prin care sunt introduse restricții privind gradul maxim de îndatorare, au fost publicate. Documentul arată și în ce condiții băncile și instituțiile financiare nebancare vor putea acorda credite peste limitele impuse.
Limitarea gradului de îndatorare la creditele acordate populației va genera reducerea numărului de clienți eligibili cu venituri mici și/sau diminuarea sumelor acordate. Cel mai important impact va fi în piața creditelor de consum acordate de instituțiile financiare nebancare, unde volumele se vor reduce cu două cifre, conform analizei Profit.ro. Unul dintre actorii din piață se așteaptă ca măsura să ducă la dispariția unor IFN și ca marjele de profit să se comprime, în timp ce bancherii se feresc în discuția cu Profit.ro să vină cu estimări de impact. CALCULE - ce sume vor mai putea împrumuta românii.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a votat astăzi, conform informațiilor Profit.ro, noul regulament privind impunerea unor grade maxime explicite de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice, o premieră după anul 2007. Măsura va afecta atât creditele ipotecare, cât și pe cele de consum. UPDATE ora 19.23 Informația a fost confirmată de BNR.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României va vota în ședința de miercuri noul regulament privind impunerea unor grade maxime explicite de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice, o premieră după anul 2007. Măsura va afecta atât creditele ipotecare, cât și pe cele de consum.
Banca Națională a României va decide săptămâna viitoare modificarea regulamentului privind creditarea persoanelor fizice, care va impune, în premieră după 2007, un grad maxim de îndatorare. Acesta va fi aplicat începând cu 1 ianuarie 2018. Față de forma prezentată în vară de Profit.ro au apărut mai multe schimbări, pragurile fiind unificate în funcție de valută, fără a se face deosebire de tipul creditului, ipotecar sau consum.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că Banca Națională a României a intrat în faza finală cu conceperea noilor măsuri macroprudențiale care urmăresc limitarea gradului maxim de îndatorare la creditele acordate populației și că acestea vor fi anunțate într-un timp nu foarte îndepărtat.
Banca Națională a României va adopta regulamentul privind limitarea gradului de îndatorare la creditele contractate de persoanele fizice în curând, guvernatorul Mugur Isărescu indicând luna septembrie ca dată probabilă.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a achitat anul trecut băncilor comerciale participante la programul guvernamental Prima Casă peste 10 milioane lei de la bugetul de stat, ca urmare a încetării plății ratelor lunare de către unele persoane fizice care au contractat împrumuturi ipotecare garantate de stat prin acest program, sumă cu 38% mai mare decât cea plătită în acest scop în 2016.
Rata lunară la un credit ipotecar în lei a crescut cu 15% în intervalul martie 2017 - martie 2018, ca urmare a creșterii ROBOR, și cu 2% în cazul creditului de consum, potrivit viceguvernatorului BNR Liviu Voinea.
Riscul de nerambursare este în creștere, însă banca centrală nu urmărește să oprească creditul ipotecar și de consum, ci să găsească un dozaj adecvat, spune guvernatorul Mugur Isărescu, în condițiile în care BNR are în plan introducerea unor praguri maxime pentru gradul de îndatorare aferent persoanele fizice, conform documentului prezentat luni de Profit.ro.
Banca Națională a României va limita gradul de îndatorare aferent populației pentru împrumuturile de la bănci și IFN, pentru prima dată după 2007, de la aderarea la Uniunea Europeană, conform unui document prezentat acum de Profit.ro. Gradul de îndatorare maxim pentru creditele pentru locuințe în lei cu dobândă variabilă este gândit să fie de 45%, în timp ce la consum nu va depăși 30%, lucru ce ar putea limita numărul celor care se califică pentru un credit, respectiv suma pe care aceștia o pot împrumuta.
Banca Națională a României nu a adoptat încă o decizie privind înăsprirea condițiilor de creditare a persoanelor fizice, deși în banca centrală sunt discutate de mai bine de 1 an măsuri de limitare a gradului de îndatorare al populației. Guvernatorul Mugur Isărescu spune că mulți dintre colegii săi din BNR se opun unor astfel de măsuri și că o decizie ar trebui așteptată în primăvară.
Eugen Rădulescu, directorul Direcției de stabilitate financiară din BNR, avertizează, din nou, că gradul de îndatorare a debitorilor este în creștere și că există o categorie de debitori care este foarte expusă la creșterea dobânzilor. O treime dintre debitori, cei cu veniturile cele mai reduse, plăteau deja 70% din venitul disponibil pe ratele la credite, iar o creștere de două puncte ale dobânzii, din care jumătate s-a întâmplat deja, duce la o creștere a gradului de îndatorare la 80%.
Băncile au finanțat preponderent populația în perioada de după criză, astfel că jumătate din populația activă a țării a ajuns să aibă un credit, nivel similar celui din 2008, anul cu cea mai ridicată creștere a creditului, arată datele BNR. Cei care iau credite au un grad de îndatorare din ce în ce mai ridicat, iar ritmul de creștere a împrumuturilor arată o acumulare rapidă a vulnerabilităților în cazul creditării populației.
Firmele private străine, deși minoritare ca număr, reprezentând doar 7,8% din totalul companiilor nefinanciare din România, generează peste 42% din valoarea adăugată și din cifra de afaceri la nivelul economiei și angajează peste un sfert din numărul total de salariați, se arată în ultimul Raport asupra stabilității financiare elaborat de BNR.